Înainte să încep concret recenzia acestei cărți, aș dori să vă împărtășesc o mică povestioară legată de această "trilogie".
În primii 2 ani din gimnaziu (clasa a V a și a VI a), am fost la o școală de cartier, unde doamna mea dirigintă îmi era și profesoară de limba română, astfel că ne dădea la începutul anului școlar o listă de "lecturi suplimentare", dar care era obligatorie de citit. Evident, dacă nu citeai ce ți se dădea, erai sancționat cu o notă mică în catalog. În fiecare lună trebuia să avem citite minimum 3 cărți, dintre care cel puțin una trebuia să fie cu mai mult de 300 de pagini.
De-a lungul celor 2 ani am învățat cum să "citesc" o carte, fără să o înțeleg cu adevărat, iar mai apoi să îi scriu un rezumat suficient de bun cât să nu primesc vreo sancțiune. Ca să fiu sinceră, în acea perioadă consideram cititul o pedeapsă; pur și simplu uram să citesc. Pare puțin inimaginabil, având în vedere unde sunt acum; faptul că acum citesc carte după carte ca și cum le-aș "devora" reprezintă exact opusul a ceea ce era în urmă cu numai câțiva ani.
Ce s-a schimbat? În clasa a VII a m-am mutat la o altă școală, unde doamna profesoară de limba română ne-a spus că nu ne obligă să citim, pentru că cititul se face pentru sine, nu pentru obligații. Acest lucru m-a lăsat uimită; nu trebuia să citesc nimic, eram liberă.
Fiind fata nouă în acea clasă, am întâmpinat anumite dificultăți făcându-mi prieteni, dar una din noile mele prietene mi-a recomandat într-o zi cartea "Fluturi" de Irina Binder, zicându-mi că mi-ar plăcea cu siguranță. Prima mea tentație a fost să îi zic că eu urăsc să citesc, dar, după ce m-am gândit un moment în plus, mi-am spus că pot avea un nou început într-o școală nouă, așa că am acceptat propunerea ei. Am mers acasă și într-un sfârșit de săptămână am căutat pe internet această carte. Am găsit-o pe libris.ro, unde am avut șansa să o și răsfoiesc puțin, citind câteva pagini din primul volum. Din câte îmi amintesc, citisem aproximativ 10 pagini când mi-am dat seama că îmi place ce citesc. Din nou, am rămas uimită: eu, cea care afirma solemn că urăște cititul, eu ma surprindeam pe mine însămi și pe cei din jurul meu care mă cunoșteau deja destul de bine cu afirmația că îmi place această carte. Nu am mai stat pe gânduri, mi-am comandat cele 2 volume "Fluturi", singurele disponibile la acel moment și timp de câteva zile, până mi-a venit coletul, am fiert de nerăbdare. Într-un final, așteptarea mea a luat sfârșit și am primit cărțile, într-o zi de joi. Cum am pus mâna pe ele, m-am și apucat să le citesc. Îmi amintesc cum nu le puteam lăsa din ochi, astfel că sâmbătă seara am întors ultima pagină. Eram în al nouălea cer: povestea descrisă de Irina era așa de captivantă încât am început să plâng când am realizat că nu este încă niciun volum 3. Era o toamnă târzie, undeva pe la sfârșitul lunii octombrie, poate noiembrie, iar ultimul volum urma să apară doar la începutul verii, în iunie. Nu puteam aștepta până atunci fără să mai citesc ceva. Așa că următoarea zi, duminică, m-am pus frumos cu un caiețel și un pix în mână la calculator și am intrat pe mai multe librării online pentru a-mi comanda cărți asemănătoare cu "Fluturi". Acela a fost începutul. Din acel moment, cărțile mi-au trecut în sânge. Nu mai puteam sta fără să citesc; citeam la masă, citeam noaptea, pe sub patură, cu lanterna, citeam în pauze la școală, sau chiar în unele ore, când aveam ocazia. Oriunde mergeam, aveam cu mine cel puțin o carte. Persoanele care mă cunoșteau de dinainte rămâneau uimiți de schimbarea mea radicală, și sincer, și eu eram puțin șocată. Însă îmi plăcea ceea ce făceam, mă făcea să uit de toată viața mea și să trăiesc în profunzime ceea ce citeam.
Când a apărut și ultimul volum, mult așteptatul volum 3 din "Fluturi", l-am citit cu sufletul la gură, rupt în bucățele micuțe, deoarece știam că era ultimul. Totuși, finalul grandios a meritat așteptarea:
"[...]
-Și iubita ta?
-Care iubită?
-Am aflat că ai o iubită.
-A fost o născocire ca să am motive să pot pleca de acasă. Am avut multe de rezolvat, să știi.
-De ce ai venit?
-Pentru că nu mai pot și nu mai vreau să trăiesc fără fluturii de care m-ai facut dependent. Pentru că vreau să-ți ofer povestea pe care o merităm amândoi. Te iubesc, înțelegi?
-Până când?
-Până la sfârșit. Și după aceea."
Am plâns enorm la finalul acesta, atât de tristețe cât și de fericire, deoarece mă atașasem de personajele acelea, povestea lor devenise și povestea mea și trăiam odată cu ei fiecare pagină.
Irina, personajul principal, o tânără de 19 ani, însă cu un caracter mult mai matur decât vârsta ei, trece printr-o adevărată aventură, trăind "marele vis de prințesă" după ce îl cunoaște pe Matei, un tânăr chipeș, bogat, cu o fetiță de câteva luni. Amândoi se îndrăgostesc fulgerător și astfel începe un capitol nou în viața fiecăruia, cu pagini albe, inocente, pagini roz, pline de momente de fericire, dar și pagini negre, încețoșate, momente de lacrimi, nervi și frustrări. Fiecare pagină a adus în relația celor doi îndrăgostiți câte o schimbare, mai mult sau mai puțin bună. Însă iubirea dintre Irina și Matei este suficientă pentru a-i ține împreună? Se zice că, de dragul iubirii, omul se schimbă, învață să fie mai bun. Dar dacă toată schimbarea aceasta presupune un șir de compromisuri și sacrificii, mai merită? Ce ai face dacă într-o zi te-ai trezi la realitate și ai realiza că nu mai simți nimic pentru omul de lângă tine, pentru care altădată simțeai totul? Când realizezi că trăiești o iluzie? O poveste care nu îți este menită ție?
"-Probabil că oamenii se grăbesc să se iubească înainte să se cunoască. Suntem dependenți de iubire și nu ne place singurătatea. Poate de aceea ne grăbim să avem pe cineva alături şi alegem superficial. Apoi, aşa cum ne-am grăbit să fim împreună, ne grăbim să ne despărţim.
-Eu cred că mulţi confundă iubirea cu atracţia.
-Eu cred că majoritatea "Te iubesc"-urilor sunt, de fapt, "Îmi placi", "Am nevoie de tine", "Mi-e teamă de singurătate" şi chiar "Eşti o bună oportunitate"..."
Pentru mine, aceasta carte reprezintă începutul a cine sunt azi. Din cauza acestei carţi astăzi scriu această recenzie pe blogul meu, din această cauză am un cont de bookstagram ( @reading.for.living https://www.instagram.com/reading.for.living/?hl=en ) şi pentru toate acestea sunt extrem de recunoscătoare. Îi sunt recunoscătoare Irinei Binder, pentru scrierea unei capodopere atât de.. motivaţionale, îi sunt recunoscătoare prietenei mele care mi-a propus această lectură şi le sunt recunoscătoare celor două doamne profesoare de limba română, pentru că m-au făcut să văd dincolo de cuvinte. Prima profesoară m-a învăţat că cititul se face pentru sine, dându-mi exemplu concret pe propria piele, iar a doua profesoară mi-a susţinut călătoria prin universul cărţilor. Mulţumesc enorm de mult pentru tot!
Recomand cu tot sufletul această carte, mie mi-a schimbat viaţa şi sunt convinsă că fiecare persoană care a citit-o poate afirma deschis că a învăţat ceva din ea. Citiţi-o, nu veţi regreta alegerea făcută!
Comments